joi, 24 mai 2018

Drumurile naţionale din judeul Iasi, singurele din ţară cu întârzieri la reparaţii

Publicat pe 28 august 2013, in Actualitate, Economic
drumuri

Dacă şi ultima adjudecare a licitaţiei pentru aceste lucrări va fi contestată, banii alocaţi Iaşului se vor duce către alte regionale.

Reparaţiile la drumurile naţionale din judeţ ar putea începe din septembrie. Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a întors rezultatele licitaţiei organizate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale. Locul Moldoconstruct ar urma să fie luat de Viarom Bucureşti. „Viarom fusese iniţial descalificată pentru că îşi bazase oferta pe un standard care nu intrase încă în vigoare, urmând să fie aplicabil din septembrie. CNSC a decis reanalizarea ofertelor, iar Viarom a câştigat. Acum, singura problemă este ca Moldoconstruct să nu atace hotărârea comisiei la Curtea de Apel, că iar ne mai întindem. Licitaţia e făcută la Bucureşti, dar se sparge în capul nostru. Orice întârziere ne încurcă. Peste tot s-au încheiat deja contractele, doar pe judeţul Iaşi nu“, a declarat Ovidiu Laicu, şeful Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri (DRDP). În total, la sfârşitul lunii trecute au fost încredinţate contracte în valoare de 105,5 milioane lei. Valoarea estimată a lucrărilor care urmează să aibă loc la Iaşi se ridica la 25,4 milioane lei. Conform precizărilor lui Laicu, oferta financiară a Moldoconstruct a fost de 18 milioane lei, iar cea a Viarom de 16 milioane lei. DRDP are programate lucrări la Hârlău, Târgu Frumos, în zona Strunga şi pe tronsonul ERA-Antibiotice. „Suntem încă în grafic ca timp. Lucrările pot fi terminate fără probleme în acest an, dacă nu se prelungeşte situaţia. Altfel există riscul ca banii pe care nu-i putem noi cheltui să fie redistribuiţi către alte Regionale. Altminteri, oricare din firme va primi contractul, pentru noi este bine. Moldoconstruct este o societate serioasă. Am văzut şi că Viarom a lucrat foarte bine pe Botoşani“, a încheiat Laicu.

 

sursa: ZiaruldeIasi.ro

Adauga un comentariu

(Obligatoriu)

(Nu va fi publicat) (Obligatoriu)

© 2013 PascaniLive.ro