miercuri, 13 decembrie 2017

Legea partidelor politice, prin care un partid se poate înfiinţa cu trei membri a fost adoptata.

Publicat pe 22 aprilie 2015, in Actualitate, Politica
plenul senatului

Plenul Senatului a adoptat, miercuri, cu 100 de voturi „pentru”, 9 voturi „împotrivă” şi o abţinere, propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii partidelor politice nr.14/2003, care stabileşte, între altele, că un partid se poate înfiinţa doar cu trei membri.

Iniţiatorii propunerii legislative sunt toţi membrii comisiei de cod electoral. Senatorii nu au depus amendamente la acest proiect.

Comisia a întocmit un raport de admitere, cu includerea observaţiilor Consiliului Legislativ.

Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii partidelor politice nr.14/2003 face parte, potrivit raportului comisiei, din pachetul de legi cu care comisia comună de cod electoral a fost sesizată în vederea dezbaterii şi adoptării unui cod electoral care să reflecte noile realităţi politico-sociale, conturate în ultimii ani, ca o consecinţă a modificărilor legislative în materie electorală, adaptate ulterior revizuirii Constituţiei, în 2003.
Un obiectiv important al comisiei de cod electoral a fost „eliminarea barierelor administrative la înregistrarea unui partid”, potrivit raportului.

„Astfel, o modificare de substanţă, care valorifică principiul constituţional al pluralismului politic, este cea privind lista semnăturilor de susţinere, care se propune să cuprindă cel puţin trei membri fondatori, faţă de 25.000 de membri fondatori (domiciliaţi în cel puţin 18 din judeţele ţării şi municipiul Bucureşti, dar nu mai puţin de 700 de persoane pentru fiecare dintre aceste judeţe, aşa cum prevedea legea în vigoare). De asemenea, prin consens politic, s-au eliminat prevederile care leagă organizarea internă a partidelor de organizarea administrativ teritorială a ţării. Astfel, se creează posibilitatea de a înfiinţa partide locale, independent de diviziunea adminstrativ-teritorială existentă, ceea ce va avea un rol însemnat în dinamizarea vieţii politice la nivel local”, se precizează în raportul comisiei de cod electoral.

Se propune, de asemenea, reducerea numărului de semnături necesare pentru înscrierea în alegeri, pentru toate tipurile de alegeri.

Iniţiativa legislativă urmăreşte modificarea unuia dintre criteriile privind constatarea inactivităţii unui partid politic.

Astfel, desemnarea de candidaţi, de către un partid politic, singur sau în alianţă, nu se mai raportează la două campanii electorale parlamentare succesive, ci la două campanii electorale succesive, cu excepţia celei prezidenţiale.

Membrii comisiei au mai stabilit că este excesiv să fie dizolvat, pe cale judecătorească, un partid politic, pe considerentul că nu au fost îndeplinite obiectivele politice stabilite, conform articolului 1 şi 2 din lege, dacă partidul nu obţine, la două alegeri generale succesive, un număr de cel puţin 50.000 de voturi la nivel naţional pentru candidaturile depuse în următoarele scrutinuri: consilii judeţene, consilii locale, Camera Deputaţilor, Senat. Astfel, s-a decis abrogarea articolului 48 din lege.

Printre modificările aduse de propunerea legislativă se mai află eliminarea codului numeric pesonal (CNP-ului) din lista semnăturilor de susţinere a membrilor fondatori.

Legea urmează să ajungă în dezbaterea Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional.

 

sursa: mediafax.ro

Adauga un comentariu

(Obligatoriu)

(Nu va fi publicat) (Obligatoriu)

© 2015 PascaniLive.ro