sâmbătă, 23 septembrie 2017

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat luni legea care obligă hipermarketurile să expună la raft 51% produse româneşti.

Publicat pe 11 iulie 2016, in Actualitate, Economic
supermarket

Preşedintele Comisiei de agricultură a Camerei Deputaţilor, Nini Săpunaru, declara, la 17 mai, că proiectul de lege potrivit căreia comercianţii trebuie să aibă la raft 51% produse provenite din lanţul scurt de aprovizionare va fi transmisă plenului fără niciun fel de modificare.

Poziţia sa a venit în contextul în care confederaţia patronală CONCORDIA a transmis Parlamentului că a luat la cunoştinţă ”cu îngrijorare modificările în curs de adoptare la Legea 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare”, susţinând că prevederile legii ”încalcă atât legislaţia comunitară, cât şi principiile pieţei unice”, dar şi legislaţia românească şi că ”principalul scop al adoptării lor este efectarea activităţii comerciale a celor care operează în domeniul comerţului modern în România”.

CONCORDIA a susţinut că obligativitatea ca 51% din produsele alimentare din supermarket să fie româneşti nu este de natură să rezolve problemele şi nici să asigure un sprijin real producătorilor români.

La rândul său, Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România a avertizat că modificările aduse Legii 321/2009 ”au potenţialul să afecteze masiv funcţionarea normală a comerţului alimentar”.

Pe de altă parte, preşedintele Comisiei de agricultură a mai declarat că, în forma actuală, legea nu contravine principiilor pieţei unice, subliniind că prevede obligativitatea ca în hipermarketuri să existe 51% din produse provenite din ”lanţul scurt” de aprovizionare, fără să facă strict trimitere la produsele româneşti.

Astfel, comerciantul persoană juridică autorizată să desfăşoare activităţi de comercializare pentru produse alimentare are obligaţia ca, pentru categoriile carne, ouă, legume, fructe, miere de albine,
produsele lactate şi de panificaţie să achiziţioneze aceste produse în proporţie de cel puţin 51% din volumul de marfă pe raft, corespunzător fiecărei categorii de produse alimentare, provenite din lanţul alimentar scurt, aşa cum este definit în conformitate cu legislaţia în vigoare. Fac excepţie comercianţii care realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin active total de până la două milioane de euro, echivalent în lei. Metodologia de desfăşurare a acţiunilor privind lanţul scurt de aprovizionare se aprobă prin hotărâre a Guvernului, prevede legea promulgată de şeful statului.

Legea cuprinde şi modificări privind etichetarea cărnii, printre care aceea că obligă comerciantul să afişeze vizibil sintagma «carne românească», pentru carnea comercializată direct către consumatorul final, dacă aceasta îndeplineşte condiţiile din regulamentele europene, iar produsele din carne comercializate pe piaţa internă vor cuprinde obligatoriu pe etichetă procentul de carne provenit din România.

Nerespectarea acestor dispoziţii se sancţionează cu amendă de la 100.000 lei la 150.000 lei, în măsura în care nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 21/1996, republicată.

Prin excepţie, necesarul de produse alimentare poate fi completat cu produse din afara lanţului scurt de aprovizionare, în urma consultării entităţilor din cadrul organizării comune de piaţă, prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale. Prevederile legii citate nu se aplică în ceea ce priveşte comercializarea fructelor exotice importate din alte ţări.

În plus, comerciantul persoană juridică autorizată care desfăşoară activităţi de comercializare pentru produsele alimentare are obligaţia de a organiza evenimente de promovare şi vânzare a produselor alimentare româneşti, cu respectarea legislaţiei sanitare-veterinare în vigoare. Frecvenţa acestor evenimente, precum şi orarul de funcţionare se va stabili prin hotărâre a consiliului local.

Actul normativ mai prevede că ”relaţiile comerciale dintre furnizori şi comercianţi sunt stabilite prin încheierea unui contract comercial negociat în prealabil de către părţi, care respectă legislaţia în vigoare şi dispoziţiile prevăzute de prezenta lege. Este interzis oricărui comerciant să solicite facturarea/refacturarea şi să încaseze de la furnizor taxe şi servicii. Este interzis oricărui comerciant să solicite furnizorului să nu vândă altor comercianţi aceleaşi produse la un preţ de achiziţie mai mic sau egal cu cel cu care a achiziţionat produsele respective”.

sursa: zf.ro

Adauga un comentariu

(Obligatoriu)

(Nu va fi publicat) (Obligatoriu)

© 2016 PascaniLive.ro