miercuri, 13 decembrie 2017

Vasile Blaga a câştigat şefia PDL din primul tur

Publicat pe 25 martie 2013, in Politica
vasile-blaga

„Lucrurile sunt încheiate. Nu-mi pui la îndoială loialitatea după ce ai umblat peste tot“. Vasile Blaga a fost anunţat, oficial, câştigător al funcţiei de preşedinte al PDL, el obţinând 2.344 de voturi din totalul celor 4.567 valabil exprimate de delegaţii la Convenţie, în timp ce Elena Udrea a întrunit 2.014 voturi, iar Monica Macovei 209, potrivit rezultatelor prezentate de Mircea Toader.

 

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a spus, în discursul de la finalul Convenţiei Naţionale, că „este foarte greu să pierzi“, dar că din punctul său de vedere lucrurile „sunt încheiate aici“, menţionând că el n-a umblat azi-noapte prin hoteluri şi că nu i se poate pune la îndoială loialitatea faţă de PDL. Blaga a fost invitat la microfon pentru discursul de învingător, imediat după ce susţinătorii Elenei Udrea au anunţat că contestă rezultatelor alegerilor din partid. În momentul în care Blaga a venit la microfon, Elena Udrea şi susţinătorii săi, ca şi „grupul reformiştilor“, au coborât de pe scenă.

 

În replică, Vasile Blaga a spus răspicat: „E greu să pierzi, şi eu am pierdut, dar niciodată n-am pus la îndoială corectitudinea şi cinstea colegilor care au numărat. Există viaţă şi după 23 martie şi treaba noastră e de a veni în faţa Consiliului Naţional de Coordonare, care să decidă o echipă puternică, care să se bată cu USL“. Pe un ton ridicat, Vasile Blaga le-a mai spus delegaţilor la Convenţia Naţională: „Încer să fiu calm. Eu nu am umblat azi-noapte prin hoteluri, nu am venit să vă dau de mâncare gratis“. Vasile Blaga a spus că din punctul lui de vedere, lucrurile se încheie aici şi bătălia este cu USL şi că aşteaptă o echipă unită care are trei lucruri de îndeplinit: reconstrucţia partidului, bătălia cu USL şi reconstrucţia dreptei româneşti. Blaga a mai spus că nu a fost niciodată în PSD şi în PNL, şi nu acceptă să i se pună la îndoială loialitatea. „Eu nu am fost niciodată în PSD şi în PNL, nu accept niciodată să mi se pună la îndoială loialitatea, după ce te-ai plimbat peste tot“, a adăugat Blaga. El a spus că reconstrucţia dreptei româneşti nu trebuie făcută oricum, ci cu „portocaliu, cu trandafir şi cu verde-nrourat“.

 

continuare pe flacaraiasului.ro

Adauga un comentariu

(Obligatoriu)

(Nu va fi publicat) (Obligatoriu)

© 2013 PascaniLive.ro