joi, 24 mai 2018

Ce a căutat la Chişinău patronul de la Remar Pascani?

Publicat pe 7 iunie 2012, in Actualitate, Stiri Pascani
tren european la chisnau

Milionarul român Gruia Stoica s-a aflat marţi în Capitala Republicii Moldova pentru a prezenta primul tren renovat la standarde europene la fabrica din Paşcani, România. Modernizarea acestuia a fost făcută la o întreprindere ce aparţine milionarului şi a costat 2,2 milioane de euro.

 

Deşi a fost întâmpinat cu pâine şi sare, Gruia Stoica a evitat să facă declaraţii pentru presă.

Conform unor surse el va beneficia de extinderea cooperarării cu autorităţile moldoveneşti şi cu Căile Ferate din Republica Moldova.

 

Astfel compania Remar de la Paşcani controlată de milionar va moderniza toate trenurile diesel D 1 de producţie ungară din Republica Moldova, care în prezent sunt într-o stare jalnică, iar piese de schimb pentru ele nu se găsesc din cauza stopării producţiei acestora acum două decenii.

 

 

Intenţia conducerii CFM şi ministerului Transporturilor de a moderniza trenurile interurbane costă zeci de milioane de euro, bani care ar putea veni din împrumuturile externe.

 

 

Gruia Stoica este unul dintre cei mai bogaţi români, poziţionat pe locul 11 în clasamentul „Forbes România 500 de miliardari”, cu o avere estimată la 380-400 de milioane euro.

 

Grupul Grampet, controlat de milionar, are în planuri extinderea în Austria, Cehia, Slovacia şi Grecia, pentru a intra pe rutele care leagă Marea Nordului de Marea Adriatică şi Marea Neagră.

 

 

Compania milionarului român Gruia Stoica va moderniza trenurile moldoveneşti.

 

 

sursa: adevarul.ro

Adauga un comentariu

(Obligatoriu)

(Nu va fi publicat) (Obligatoriu)

© 2012 PascaniLive.ro