joi, 26 aprilie 2018

Concursul Eurovision începe marţi cu prima semifinală în care concurează şi România

Publicat pe 21 mai 2012, in Timp Liber, Vedete
mandinga

Concursul Eurovision debutează, marţi, pe scena Crystal Hall din Baku, cu prima semifinală a competiţiei muzicale în care evoluează şi trupa Mandinga cu piesa „Zaleilah”. Membrii trupei Mandinga sunt încrezători în şansele României la Eurovision, mai ales că în prima semifinală sunt cotaţi ca favoriţi de presa internaţională.

 

„Este normal să simţi emoţii la un asemenea nivel, dar am învăţat să ni le controlăm şi totul va fi bine pe scena Eurovision. Simţim sprijinul celor de acasă, ne bucurăm de foarte mulţi fani şi în Azerbaidjan, inclusiv printre jurnaliştii acreditaţi la Eurovision, ceea ce ne dă multă energie”, a declarat solista trupei Mandinga, Elena Ionescu.

 

Reprezentanţii României au, luni, o repetiţie în faţa presei, urmând ca în aceeaşi zi să aibă loc reprezentaţiile tuturor semifinaliştilor în faţa juriului şi a publicului. Marţi va avea loc prima semifinală care va fi televizată, iar publicul va avea posibilitatea să voteze.

 

Trupa Mandinga a susţinut duminică seara un concert în Eurovision Village, cel mai mare parc din Baku, la care au venit peste 20.000 de oameni, informează reprezentanţii TVR.

Potrivit reprezentanţilor Televiziunii Publice, surpriza a fost că mulţi dintre cei din public ştiau versurile piesei „Zaleilah”, motiv pentru care au cântat cu Mandinga, dar au şi fluturat steagurile României.

 

Membrii trupei Mandinga vor evolua de pe poziţia a şasea în această semifinală a Eurovision din Azerbaidjan, în care mai concurează 18 ţări, respectiv Muntenegru, reprezentată de Rambo Amadeus cu” Euro Neuro”, Islanda – Greta Salome & Jonsi cu” Never Forget”, Grecia – Eleftheria Eleftheriou cu „Aphrodisiac”, Letonia – Anmary cu „Beautiful Song”, Albania – Rona Nishliu cu „Suus”, Elveţia – Sinplus cu „Unbreakable”, Belgia – Iris cu „Would You? „, Finlanda – Pernilla cu „Nar Jag Blundar”, Israel – Izabo cu „Time”, San Marino – Valentina Monetta cu „The Social Network Song” („Oh Oh – Uh – Oh Oh”), Cipru – Ivi Adamou cu „La La Love”, Danemarca – Soluna Samay cu „Should’ve Known Better”, Rusia – Buranovskiye Babushki cu „Party For Everybody”, Ungaria – Compact Disco cu „Sound Of Our Hearts”, Austria – Trackshittaz cu „Woki Mit Deim Popo”, Moldova – Pasha Parfeny cu „Lăutar” şi Irlanda – Jedward cu „Waterline”.

 

Zece ţări vor fi desemnate finaliste din această primă semifinală a concursului pe baza votului juriului şi a publicului, care vor contribui fiecare la decizie cu 50%.

 

În această primă etapă a Eurovision publicul din ţările participante la semifinală va avea drept de vot, dar telespectatorii nu vor putea vota pentru reprezentanţii ţării lor, ci pentru ceilalţi artişti. Drept de vot vor avea şi ţările care sunt deja finaliste, în calitate de organizatoare ale concursului.

 

Cea de-a doua semifinală a Eurovision va avea loc joi, iar în această etapă vor evolua reprezentanţii din Serbia, Macedonia, Olanda, Malta, Belarus, Portugalia, Ucraina, Bulgaria, Slovenia, Croaţia, Suedia, Georgia, Turcia, Estonia, Slovacia, Norvegia, Bosnia şi Herţegovina şi Lituania.

 

Şi din această semifinală se vor califica tot zece ţări în marea finală, programată sâmbătă.

 

Marea Britanie, Franţa, Italia, Azerbaidjan, Spania şi Germania sunt calificate direct în finală în calitate de ţări organizatoare ale concursului.

 

Pe parcursul celor trei zile de concurs 16.000 de spectatori vor putea fi prezenţi în sala din Crystal Hall din Baku. Concursul va fi transmis de TVR. AGERPRES

Adauga un comentariu

(Obligatoriu)

(Nu va fi publicat) (Obligatoriu)

© 2012 PascaniLive.ro